Logo Aries
Devino membru
Logo Aries
Devino membru
Logo Aries

Companii din sectorul IT românesc au expus inovații tehnologice la London Tech Week 2026

15
Jun
2026
Știri Aries-TM
mariana

România își menține o prezență activă pe scena internațională a tehnologiei, prin participarea la London Tech Week, evenimentul emblematic al industriei tehnologice din Regatul Unit, desfășurat în perioada 8–12 iunie 2026 la Olympia London, în cadrul celei de-a 13-a ediții.

Evenimentul a reunit peste 30.000 de participanți din 128 de țări, peste 250 de expozanți și mai mult de 400 de speakeri internaționali, consolidându-și statutul de platformă globală pentru inovare, parteneriate și tendințele care vor modela viitorul industriei tehnologice. Tema centrală a ediției din acest an a fost adoptarea inteligenței artificiale, prezentă în toate nivelurile programului, de la conferințe principale la sesiuni tematice și discuții informale.

Programul festivalului a inclus șase scene principale în secțiunile Enterprise World și Startup World, alături de peste 50 de evenimente conexe (Fringe events), care au facilitat networking-ul și colaborarea între actori din întreg ecosistemul global de tehnologie.

România a fost reprezentată printr-un pavilion național coordonat de ARIES-TM (Asociația Română pentru Industria de Electronică și Software, filiala Timișoara), cu sprijinul ARICE (Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior). Participarea a oferit vizibilitate internațională pentru 10 companii românești de tehnologie, care și-au prezentat inovațiile și soluțiile digitale în fața unui public global. Companiile expozante au fost: High Contrast, Isoskills, Mejix, nLight Services, abac (Red Abacus Development), Redbee Software, Reshape Digital, Procesio (Ringhel Team), Roweb, 7code.

Pe parcursul celor trei zile de expoziție, companiile românești au prezentat demonstrații interactive, soluții bazate pe inteligență artificială, platforme de digitalizare a proceselor de business și aplicații dedicate unor industrii precum fintech, medical, e-commerce, smart city și HoReCa. Participarea a facilitat noi parteneriate, discuții despre investiții și conectarea cu inovatori din întreaga lume.

Printre vizitatorii standului s-au numărat Excelența Sa Laura Popescu, ambasadorul României în Regatul Unit, și doamna Nicoleta Teodorovici, consul general al României la Manchester, moment care a subliniat apropierea și colaborarea tot mai intensă dintre ecosistemele tech din România și Marea Britanie.

Participarea României la London Tech Week confirmă poziționarea țării ca un hub tehnologic emergent și un partener relevant în ecosistemul global de inovare, oferind companiilor românești acces direct la piețele internaționale și la liderii industriei tech.

Te-ar mai putea interesa și...