Pe 3 septembrie 2025, Universitatea Politehnica Timișoara a inaugurat un laborator modern de neuromarketing, echipat cu tehnologie de ultimă generație, pentru cercetări multidisciplinare și colaborări cu universități și școli preuniversitare.
În cadrul proiectului Digital U2 – Design your future career in challenging times, cofinanțat de Uniunea Europeană, UPT a deschis un laborator de neuromarketing echipat cu tehnologie de ultimă generație: eye tracking, EEG, FNIRS, laptopuri, tablă inteligentă și sisteme de proiecție. Proiectul implică 50 de cadre didactice și 160 de elevi din liceele partenere „Nikola Tesla” (Vârșeț) și „Ion I.C. Brătianu” (Timișoara).
Valoarea totală a proiectului depășește 470.000 de euro, iar dotarea laboratorului a reprezentat circa 200.000 de euro, la care se adaugă investiții UPT de 30.000 de euro în infrastructură.
Rectorul Florin Drăgan a subliniat rolul laboratorului în cercetările multidisciplinare și colaborările cu universități și școli preuniversitare. Managerul proiectului, Sabina Potra, a precizat că laboratorul va susține noi proiecte și programe internaționale, cercetări în educație, medicină, produse inovatoare și arhitectură urbană.
Pentru mai multe detalii accesați acest link.
