În data de 12.02.2026 a avut loc ședința Consiliului de Export al României, un cadru esențial de dialog între patronatele care reprezintă mediul de afaceri și autoritățile publice, menit să identifice cele mai eficiente strategii pentru sporirea competitivității produselor și serviciilor românești pe piețele internaționale.
În cadrul ședinței, noul președinte al ARICE (Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior), Daniel Constantin, a prezentat câteva direcții și inițiative pe care intenționează să le implementeze pentru a dezvolta și eficientiza activitățile desfășurate.
Printre măsurile propuse se regăsesc:
• optimizarea proceselor;
• creșterea resurselor disponibile;
• suplimentarea bugetului;
• digitalizarea procedurilor;
• simplificarea fluxurilor de lucru.
ARIES-TM îi urează succes în mandat și își exprimă angajamentul pentru o colaborare strânsă, continuând să sprijine exportul și internaționalizarea companiilor românești din domeniul IT, un sector strategic pentru economia națională și un vector major de inovație.
Prin implicarea sa activă în Consiliul de Export al României, ARIES-TM contribuie la creșterea competitivității produselor românești pe piețele internaționale, la consolidarea vizibilității acestora și la identificarea de soluții concrete în sprijinul mediului de afaceri românesc.




